Un pasager al zborului doborât în Ucraina a fost găsit purtând o mască de oxigen

Un pasager al zborului doborât în Ucraina a fost găsit purtând o mască de oxigen
Publicat: 09/10/2014, 14:05
Actualizat: 12/02/2019, 07:34

Evocând printr-un gest tragerea către sine a unei măști de oxigen din plafonul aeronavei, el a declarat într-un talk-show, miercuri seara târziu, că pasagerul „a avut timp să facă acest lucru”

Invitat la emisiunea „Pauw”, Timmermans răspundea astfel unei remarci a prezentatorului, potrivit căruia ultimele momente din viața pasagerilor nu sunt cele sugerate de către ministru în ultimul discurs pe care acesta l-a susținut la ONU.

La puțin timp după dramă, șeful diplomației olandeze a evocat, într-o ședință a Consiliului de Securitate al ONU, sentimentele pe care le-ar fi avut victimele chiar înainte de prăbușirea avionului.

„Cât de oribile au fost ultimele momente ale vieților lor, atunci când și-au dat seama că avionul cădea? Au strâns, oare, mâna celor pe care-i iubeau? S-au privit în ochi, într-un (gest de) adio tăcut?”, se întreba el atunci, după care afirma „nu vom ști niciodată”.

Miercuri ministrul a respins comentariul prezentatorului, afirmând că „nu există nimic, pentru moment”, care să permită să se afrme că victimele nu și-au putut da seama de dramă.

Zborul MH17 s-a prăbușit pe 17 iulie în estul Ucrainei, o regiune devastată la momentul respectiv de confruntări armate între loialiști și separatiști proruși. Kievul și rebelii se acuză reciproc că au doborât avionul aparținând companiei Malaysia Airlines.

Potrivit primului raport întocmit de Biroul olandez pentru Securitate (OVV), însărcinat cu efectuarea anchetei, avionul malaysian a explodat în zbor, după ce a fost atins de numeroase proiectile care aveau „o viteză mare”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Elevii sunt OBLIGAȚI. Rămân pe dinafară dacă nu respectă. Lege nouă în România.
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×